baner-minerale

Săruri minerale

Elementele minerale (termen actualizat pentru „săruri minerale”) aparţin micronutrienţilor

Substanţele minerale

Substanţele minerale sunt elemente de natura anorganica indispensabile organismelor vii si se găsesc frecvent sub forma ionica sau legate de vitamine. Substanţele minerale spre deosebire de substanţele organice nu se distrug la prezenta căldurii sau aerului.

In cadrul substantelor minerale din punct de vedere cantitativ se deosebesc macroelemente si microelemente, precum si unele cu functii plastice ce contribuie la formarea unor tesuturi.
Ele se impart in:
1. Minerale esenţiale sau macrominerale (dozele zilnice necesare sunt de 100mg sau chiar mai mult)
(potasiu, calciu, fosfor, sodiu, magneziu, Clorul, sulf), care exista in organism in cantitati mari, si
2. Oligoelemente sau microminerale (sunt necesare in cantitati mult mai mici, de 15mg sau chiar mai putin):
fier, cupru, mangan, iod, zinc, seleniu, fluor, molibden, cromiu si cobalt (intra in componenta vitaminei B12). Fluorul este considerat a fi folositor datorita capacitatii sale de a proteja dintii impotriva cariilor dentare

De ce sunt importante mineralele

De ce sunt importante mineralele
Împreuna cu ceilalţi nutrienti, mineralele acţionează pentru buna funcţionare a organismului uman. Mineralele joacă un rol foarte important: în activitatea celulară, în cea enzimatică şi în cea hormonală, ajutându-ne să ne păstrăm sănătatea în parametri normali.

Mineralele

Mineralele, spre deosebire de compusii organici (carbohidrati, proteine, lipide, vitamine) sunt elemente sau compusi anorganici simpli (fara valoare calorica).
Se gasesc in organism deseori sub forma de saruri.
Isi pastreaza identitatea chimica si nu pot fi transformate in altceva sau distruse.
In general sunt rezistente la temperaturi ridicate, nu reactioneaza cu aerul sau acizii. De aceea, chiar prin arderea alimentelor se regasesc in cenusa obtinuta, in aproximativ aceleasi cantitati initiale. Nu trebuie sa ne facem prea multe griji in timpul prepararii alimentelor legate de distrugerea mineralelor. Se pot pierde doar daca aruncam apa in care a fiert mancarea.

Lista cu Saruri minerale 

Calciu

Ne dăm seama de rolul important al calciului privind la cantitatea de calciu pe care o avem în corpul nostru: aproximativ 1 kg (după alte surse, în jur de 1,2 kg). Calciul reprezintă aproximativ 2% din greutatea noastră.

Care este rolul calciului în organism?

Care este rolul calciului în organism?

Se asociaza calciul doar cu oasele si dantura, in compozitia carora se gaseste in proportie de 99%, este important de retinut faptul ca mineralul se regaseste toate organele corpului uman – sange, muschi, inima, nervi etc.

Rolul calciului in organism se revarsa asupra mai multor sisteme si organe ale corpului, contribuind la functionarea mai multor functii de baza:

intareste sistemul imunitar;
intareste oasele si dantura;
sustine structura scheletica a organismului;
ajuta la absorbtia nutrientilor in organism;
contribuie la transportul nutrientilor spre organe (de exemplu, transporta fierul la membranele celulare);
contribuie la buna functionare a muschilor;
ajuta la functionarea optima a sistemului nervos central;
contribuie la dezvoltarea creierului si a activitatii cerebrale;
regleaza procesul de coagulare a sangelui;
previne riscul de cancer de colon, prostata si rectal;
regleaza pulsul sau ritmul cardiac si stabilizeaza presiunea arteriala.
De asemenea, calciul favorizează absorbţia vitaminei B12.

Excesul de calciu (hipercalcemia)

Excesul de calciu (hipercalcemia)

Hipercalcemia este o conditie medicala opusa hipocalcemiei, caracterizata prin depasirea nivelului normal de calciu din sange. Este cauzata in principal de hiperactivitatea glandelor paratiroide, abuzul de medicamente sau suplimente cu calciu sau de diverse afectiuni medicale (boli inflamatorii, cancer etc.).

Printre principalele complicatii la care esti predispusa in hipercalcemie, se numara:

pietre la rinichi;
afectiuni ale sistemului nervos;
aritmie (puls neregulat);
insuficienta renala.

Lipsa de calciu (hipocalcemia)

Lipsa de calciu (hipocalcemia)

Lipsa de calciu din organism poate conduce la aparitia unor probleme serioase de sanatate. Atunci cand nivelul de calciu din corp scade sub limite normale se numeste ca suferi de hipocalcemie. Se manifesta prin furnicaturi si amorteala ale membrelor, senzatie de sufocare, palpitatii si ameteli. Este favorizata de mai multi factori legati de stilul de viata ori de starea de sanatate:

excesul de sare, zahar, alcool, cafea;
alimentatie defectuoasa, bogata in fainoase si produse de patiserie;
abuz de medicamente – anticonceptionale, laxative etc.
boli cronice (diabet, renale etc.);
dereglari hormonale – menopauza, dereglari ale glandei tiroide etc.;
stresul;
sedentarismul.
Printre principalele zone ale corpului afectate de hipocalcemie sunt nervii, creierul, muschii si oasele, care sunt predispuse la o multime de afectiuni serioase.

Doza zilnica recomandata de calciu in functie de varsta

Doza zilnica recomandata de calciu in functie de varsta

Dozele zilnice recomandate de calciu difera in functie de varsta, dar si de anumite particularitati sau schimbari in evolutia fiziologica a fiecarei persoane. De exemplu, copiii mici au nevoie de mai mult calciu pentru a creste mari si puternici, in timp ce femeile care intra la menopauza trebuie sa-si suplimenteze dozele de calciu, din cauza schimbarilor hormonale si riscului de osteoporoza.

Iata care sunt dozele zilnice recomandate de calciu pentru fiecare varsta in parte, cu mentiunea ca acestea sunt doar orientative. Pot fi reduse sau suplimentate, in functie de starea de sanatate si de recomandarile medicului:

0-6 luni – 200 mg;
7 luni- 1 an – 260 mg;
1-3 ani – 700 mg;
4-8 ani – 1000 mg;
9-13 ani – 1300 mg;
14-18 ani – 1300 mg;
19-50 ani – 1000 mg;
51-70 ani (barbati) – 1000 mg;
51-70 ani (femei) – 1200 mg;
peste 71 de ani – 1200 mg;
Adolescente gravide sau care alapteaza – 1300 mg;
Femei gravide sau care alapteaza – 1000 mg.

Ce alimente conţin calciu?

Ce alimente conţin calciu?

Alimentatia este principala sursa de calciu, la orice varsta, insa in cazuri speciale, dozele procurate din dieta pot fi completate si cu suplimente alimentare. Exista o multime de alimente bogate in calciu care trebuie sa se regaseaca in meniul zilnic al oricarei persoane:

lactate (lapte, branza, iaurt etc.);
alge de mare;
oleaginoase (fistic, nuci, seminte, migdale etc.);
smochine;
legume verzi (spanac, varza, sparanghel, stevie, broccoli etc.);
cereale integrale fortifiate;
bauturi fortifiate – sucuri de fructe, apa minerala;
peste (somon, sardine etc.).

Clorului

Clorul este un mineral esenţial pentru organism, care împreună cu ionul de sodiul este implicat în metabolismul hidrosalin şi potenţialul membranar. Este principalul anion monovalent foarte reactiv (elecrtolit negativ) care în corp se găseşte în cantitate de 100 g, din care 75% în spaţiul extracelular, 25% intracelular. Sângele are aproximativ 96-106 miliechivalenţi la litru (mEq/l) de clor.

În organism formează săruri acide cu macromineralele (Mg, Ca) şi cu micromineralele (Cu, Fe, Zn). Alături de cei mai activi canioni monovalenţi (electoliţi pozitivi) de hidrogen, potasiu, amoniu (NH4) şi sodiu intră în compoziţia sucului gastric, activează amilaza pancreatică, reglează echilibrul acido-bazic şi tensiunea arterială.

Rolul clorului în organism

Rolul clorului în organism

– esenţial în formarea acidului clorhidric din stomac;

– facilitează digestia alimentelor;

– reglează tranzitul intestinal;

– contribuie la eliminarea deşeurilor;

– ajută activitatea normală a inimii;

– menţine distribuţia şi pH-ul fluidelor corpului;

– contribuie la formarea oaselor, dinţilor, tendoanelor;

– asigură funcţionarea nervilor şi a muşchilor;

– participă la transportul dioxidului de carbon în sânge.

– are acţiune depurativă asupra ficatului;

– ajută la scăderea glicemiei;

– reduce concentraţia ureei şi a acidului uric din sânge;

– reglează nivelul colesterolului;

– contribuie la menţinerea supleţii trupului;

– intervine în buna desfăşurare a activităţilor fizice;

– reduce potenţialul de efort în perioada de odihnă;

– are acţiune antibacteriană puternică.

Surse naturale de clor

Surse naturale de clor

Clorul se găseşte în cantitate mai mare în crustacee, peşti marini, alge, măsline. Se mai găseşte în măcrişul de baltă, salată sălbatică, varză albă proaspătă, sparanghel, spanac, roşii, ridichii, castraveţi, ţelină, păstârnac, morcovi, ceapă, cartofi, napi, secară, coacăze negre, cireşe, nucă de cocos, ananas, banane, caise, stafide, căpşune, mango, pepene verde, carne de vită, lapte de vacă, iaurt, brânză de capră.

Doza zilnică recomandată (DZR)

Doza zilnică recomandată (DZR)

Nu există nici un necesar zilnic de clor stabilit, dar se recomandă un aport mediu adus prin alimente sau suplimente de 500-800 mg. Femeile însărcinate şi cele care alăptează au nevoie de o cantitate mărită. O analiză corectă a clorului în organism se face prin determinarea valorii nivelului seric ce trebuie să fie între 340 -400 mg/100 ml.

Ca si sodiul, clorul este adus în organism sub formă de clorură de sodiu (Na Cl – 61% clor şi 39% sodiu). Cu trecerea timpului toate persoanele ar trebui să reducă doza. Un aport mai mare este dăunător organismului, pentru că alimentele procesate conţin multă sare ascunsă. Mai poate fi adus în corp şi sub formă de clorură de potasiu (KCl), în special de persoanele care doresc scăderea consumului de sodiu şi creşterea nivelului de potasiu din organism.

Deficitul şi excesul de clor

Deficitul şi excesul de clor

Carenţa de clor este rară, deoarece alimentaţia asigură necesarul zilnic, dar poate fi produsă de alcaloze metabolice, diuretice (furosemid), diaree, transpiraţie abundentă, afecţiuni ale rinichilor. Deficienţa de clor provoacă eliminarea potasiului din organism, dureri de cap, oboseală, anorexie, anemie, disfuncţii neuropsihice, pierderea părului şi a dinţilor, convulsii, spasme musculare, conjunctivită, insuficienţă renală, tulburări de creştere la copii.

Sursa:
http://revitalizeazasanatatea.ro/rolul-clorului-cl-in-organism/

Cobalt

Chiar dacă organismul foloseşte o cantitate foarte mică, cobaltul este un mineral important pentru sănătatea umană, acesta fiind găsit în structura vitaminei B12 (cobalamina). Aceasta participă la formarea hematiilor, la sinteza ADN şi la transmiterea impulsurilor nervoase.

Plantele pot acumula cantităţi foarte mici de cobalt din sol, în principal în fructe şi seminţe. În organismul uman acesta se poate acumula, dar nu în cantităţi foarte mari.

Cobaltul are funcţii similare cu zincul, astfel putând lua locul acestuia în diferite reacţii enzimatice.

Carenţa de cobalt

Carenţa de cobalt
Deşi nu există o doză zilnică recomandată pentru cobalt, se presupune că o alimentaţie echilibrată poate asigura necesarul zilnic.

Simptomele carenţei de cobalt sunt similare cu cele ale carenţei de vitamina B12 şi includ oboseală, memorie slabă, pierderea poftei de mâncare, anemie, depresie etc.

Cele mai importante efecte ale excesului de cobalt sunt:

Cele mai importante efecte ale excesului de cobalt sunt:
scăderea fertilităţii bărbaţilor şi afecţiuni ale muşchiului cardiac.

În anii ’60 sărurile de cobalt erau folosite la fabricarea berii. Acestea au produs efecte negative asupra consumatorilor, în unele cazuri producând chiar şi decesul acestora. În prezent sărurile de cobalt nu mai sunt folosite în acest scop şi astfel nu mai puteţi ingera cantităţi mari de cobalt din aceasta sursă.

Cobaltul inhalat produce astm, pneumonie, alergii, iritaţii la nivelul pielii, etc. Aceste simptome apar de obicei la concentraţii cuprinse între 0.005-0.007 mg cobalt per metru cub de aer.

Cobaltul este folosit şi pentru tratarea anemiei (0.16-1 mg per kgc). În acest caz nu au fost observate efecte negative importante. Totuşi, folosirea unei cantităţi de 0.5 mg de cobalt per kgc, timp de câteva săptămâni a produs efecte negative la nivelul tiroidei.

Excesul de cobalt

Excesul de cobalt
Cobaltul este inclus foarte rar în suplimentele alimentare şi astfel o cantitate mare de cobalt poate fi obţinută doar în zonele poluate cu compuşi ce îl conţin. Cantitatea prezentă în alimente nu este dăunătoare decât dacă acestea provin din zone poluate.

Expunerea la doze mari de cobalt

Expunerea la doze mari de cobalt
afectează rinichii, ficatul, inima, sângele şi comportamentul persoanelor intoxicate.

Iradierea alimentelor cu cobalt 60 (CO-60)
Un izotop al cobaltului numit Co-60 este folosit în industriile alimentară şi farmaceutică pentru sterilizarea alimentelor şi a echipamentelor medicale.

Iradierea cu CO-60 este folosită şi pentru întârzierea coacerii fructelor şi legumelor şi pentru prevenirea încolţirii (cartofi, ceapă etc.).

Deşi este o metodă controversată de procesare a alimentelor, iradierea cu cobalt 60 este considerată foarte sigură dacă se respectă bunele practici. Totuşi, există posibilitatea contaminării accidentale a alimentelor cu cobalt 60, iar iradierea are efecte mai puternice asupra structurii alimentelor decât tratarea termică (diferenţele nu sunt foarte mari).

În UE este permisă iradierea alimentelor şi importul de alimente iradiate, însă acestea reprezintă o parte foarte mică din totalul alimentelor consumate la nivelul Uniunii.

Alimentele iradiate nu sunt radioactive – acestea nu intră în contact cu sursa radiaţiilor!

Rezultatele studiilor ce au analizat efectele iradierii alimentelor asupra oamenilor sunt în anumite cazuri contradictorii, însă există foarte multe studii complexe ce au arătat că iradierea alimentelor este o metodă sigură.

Surse de cobalt

Surse de cobalt
Cele mai bune surse de cobalt sunt de obicei şi cele mai bune surse de vitamina B12 – stridii, scoici, creveţi, homari, carne, lapte, ouă etc. Se găseşte în cantităţi foarte mici şi în legume şi fructe.

Nu este recomandat consumul de suplimente ce conţin acest mineral decât la indicaţiile unui medic specialist.

Sursă:
http://cesamancam.ro/cobalt-surse-si-efecte.html

Cromiu – Cromul

Cromul ajuta la transferul glucozei din sange (zaharului din sange) in celule si pentru a fi folosit in procesele energetice pentru sintetizarea de grăsime, carbohidraţi si proteine.
Cromul poate fi important pentru cei cu diabet zaharat de tip I – pe aceştia ii poate ajuta sa-si controleze glicemia si poate juca un rol in managementul diabetului instalat la vârsta adulta.

Nivele scăzute de crom

Nivele scăzute de crom

pot sa determine o colesterolemie mare si un risc mai mare de a dezvolta boala coronariana ischemica. Suplimentele de crom pot creste colesterolul „bun” (HDL colesterol) si sa scadă trigliceridele si nivelul total de colesterol la cei cu glicemie mare si diabet.
Suplimentele de crom sunt promovate ca fiind de ajutor in dezvoltarea masei musculare si in arderea grăsimii si in creşterea arderii de carbohidraţi. Totuşi, aceste efecte nu au fost demonstrate inca.

Este cromul sigur?

Este cromul sigur?

Cromul găsit in mâncare nu este dăunător. Totuşi, administrarea unor cantitati mari de crom poate cauza probleme stomacale. Prea mult crom poate afecta rinichii, ficatul, nervii si mai poate cauza un ritm cardiac neregulat.

Nivele scăzute de crom

Deficitul de crom
poate determina diverse afecţiuni oculare. Exista o legătura intre nivelul scăzut de crom si riscul de glaucom.
Cromul încetineşte pierderile de calciu, deci poate fi de ajutor in prevenirea pierderea de masa osoasa la femeile la menopauza.

Efectele secundare ale suplimentelor de crom sunt rare. Acestea pot include:

Efectele secundare ale suplimentelor de crom sunt rare. Acestea pot include:

– hipoglicemie (glucoza scăzuta in sânge)
– antiacidele (printre care se număra se carbonatul de calciu) interferează cu absorbţia cromului
– expunerea profesionala la crom (in metalurgie sau in industria galvanizării) a fost legata de apariţia cancerului pulmonar sau a insuficientei renale cronice, cat si a unor boli ca eczema sau alte boli inflamatorii ale pielii
– un supliment dietetic poate fi vândut in ciuda unor studii limitate sau fara a fi cercetate efectele benefice sau siguranţa administrării.

De retinut!

De retinut!

Medicul trebuie informat daca pacientul foloseşte suplimente alimentare împreuna cu tratamentul convenţional sau daca se ia in calcul posibilitatea de a combina un supliment alimentar cu tratamentul convenţional. Se poate sa nu fie sigura neglijarea tratamentului convenţional medicamentos si bazarea pe un supliment alimentar. Acest lucru e important mai ales la femeile care sunt însărcinate sau alăptează.

Când se utilizează suplimente alimentare, trebuie sa fie reţinute următoarele aspecte:
– ca si medicamentele conventionale, suplimentele alimentare pot avea efecte secundare ca reactii alergice sau sa interactioneze cu medicamentele prescrise sau cu alte suplimente. Un efect secundar al unui supliment alimentar sau interactiunea cu un alt medicament pot sa inrautateasca boala
– suplimentele alimentare pot sa nu aiba metode standardizate de productie. Datorita acestui fapt, cat de bine functioneaza si efectele secundare pot sa difere de la o marca la alta sau chiar in loturi diferite ale aceleiasi marci. Forma expusa spre vanzare in magazine poate sa nu fie cea folosita in cercetare.
Cu exceptia vitaminelor si a mineralelor, efectele pe termen lung al suplimentelor alimentare nu sunt cunoscute.

Sursă:
http://www.sfatulmedicului.ro/Suplimente-nutritive/cromul_1434

Cupru

Cuprul este un oligoelement esenţial, care se găseşte în organismul uman în mici cantităţi şi este esenţial pentru sănătatea fizică şi mentală. Este studiat de foarte mult timp şi încă nu îi este apreciată complet importanţa pentru sănătatea umană.

Funcţiile Cuprului în organismul uman:

Funcţiile Cuprului în organismul uman:

1) este important pentru integritatea oaselor şi ţesutului conjunctiv. Cuprul este necesar pentru fixarea calciului în oase, pentru construcţia şi repararea tuturor ţesuturilor conjunctive, inclusiv tendoane, ligamente, piele, păr, unghii, artere, vene şi alte ţesuturi. Dezechilibrele Cuprului pot determina afectări osoase, de la spiculi osoşi până la osteoporoză.
2) Cuprul este necesar pentru producerea energiei la nivelul celulelor, în etapele finale ale ciclului Krebs. Orice problemă a Cuprului determină oboseală, depresie şi alte probleme legate de prea puţină energie.
3) Răspunsul imunitar al organismului depinde de echilibrul zinc-cupru. Când apar dezechilibre, persoana este supusă multor infecţii, în special micotice şi tip Candida – la nivel digestiv sau la nivel respirator.
4) Sistemul glandular, în special tiroida şi glandele suprarenale (adrenale) sunt foarte sensibile la cupru. În dezechilibrele Cuprului apar probleme precum hipotiroidia. Aceste probleme dispar după reechilibrarea alimentară, reducerea stresului şi echilibrarea biochimiei organismului. Medicamentele sunt necesare doar o perioada scurtă, pentru controlul simptomelor.
5) Sistemul reproducător – se cunoaşte relaţia dintre cupru şi metabolismul estrogenilor. Cuprul este necesar pentru fertilitatea feminină şi menţinerea sarcinii. Dezechilibrele pot determina probleme genitale feminine, de la sindromul premenstrual, până la chisturi ovariene, infertilitate, pierderi de sarcină, tulburări sexuale şi altele. Afectează mai mult femeile, dar şi la bărbaţi dezechilibrul cuprului poate afecta potenţa şi dorinţa sexuală.
6) Sistemul nervos – cuprul stimulează producţia de neurotransmiţători epinefrină, norepinefrină şi dopamină. Este necesar şi pentru monoamin oxidaza, o enzimă legată de producţia de serotonină. Ca rezultat, Cuprul este implicat profund în toate aspectele sistemului nervos central. Dezechilibrele de Cupru sunt asociate cu tulburări psihologice, emoţionale şi neurologice, de la pierderi de memorie, în special la tineri şi până la depresie, anxietate, tulburări bipolare, schizofrenie şi altele.

Dezechilibrele de Cupru sunt de trei feluri:

Dezechilibrele de Cupru sunt de trei feluri:

– intoxicaţia cu Cupru
– lipsa (deficienţa de Cupru)
– şi bio-indisponibilitatea Cuprului (există, dar corpul nu-l poate folosi)
Cel mai frecvent se întâlneşte combinaţia dintre bio-indisponibilitate şi intoxicaţia cu Cupru (există mult Cupru în organism, pe care acesta nu-l poate folosi, şi îl va depune în anumite organe).
Cuprul se găseşte în anumite alimente în cantitate mai mare: exemplu în carne, ouă, carne de pasăre, nuci, seminţe şi cereale. Fructele au un nivel scăzut de cupru. Hrana rafinată este săracă în Cupru. Copiii au nevoie de mai mult Cupru decât adulţii, datorită metabolismului lor mai activ.
Persoanele stresate au Cupru excesiv în corp, pe care nu îl pot folosi. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că proteinele cu rol de transportor pentru Cupru, precum ceruloplasmina sau metallothioneina sunt deficienta. Din cauza lipsei acestor proteine „cărăuş”, Cuprul nelegat circulă liber prin corp şi se acumulează în special în ficat, în creier şi organele genitale feminine.
Când Cuprul este indisponibil biologic, vor exista în acelaşi timp simptome de toxicitate tip Cupru, cât şi cele de deficienţă de Cupru.

Principalele simptome care apar datorită acestei condiţii, prezente la din ce în ce mai mulţi adulţi şi copii (datorită stresului) sunt:

6) Cuprul şi cancerul

6) Cuprul şi cancerul

Dezechilibrul de Cupru afectează sistemul imunitar, cu creşterea tendinţei la infecţii şi la angiogeneză tumorală. În cancer apar toate cele trei disfuncţii ale Cuprului, lipsa de Cupru, intoxicaţia cu Cupru şi bio-indisponibilitatea Cuprului.
Sunt multe mecanisme prin care Cuprul influenţează apariţia şi dezvoltarea unui cancer:
Cuprul determină toxicitate la nivel hepatic, blocând funcţionarea acestui organ şi nepermiţându-i să-şi îndeplinească funcţiile de drenaj metabolic.
Cuprul afectează funcţionarea glandei tiroide.
Cuprul stimulează dezvoltarea infecţiilor micotice, precum Candida, care agravează evoluţia cancerului.
Excesul de Cupru interferă cu metabolismul Zincului, principalul mineral necesar pentru un răspund imunitar.

7) Cuprul şi copiii

7) Cuprul şi copiii

Cuprul are un impact incredibil asupra copiilor, în special a celor mici. Multe dintre afecţiunile lor, precum otitele, erupţiile cutanate şi mătreaţa se datorează dezechilibrului Cupru-Zinc. Alte probleme legate de acest dezechilibrul pot fi tulburările de dezvoltare şi învăţarea, SADH, colicile, problemele de somn şi cancere la copii.
Copiii se nasc cu nivele mai crescute de Cupru. Copiii mici sunt foarte sensibili şi intuitivi. Ei îşi pierd o parte din această sensibilitate, pe măsură de nivelul Cuprului scade după vârsta de 4 ani. În prezent, la majoritatea copiilor se observă nivele foarte crescute de Cupru, în cea mai mare parte ascuns în ţesuturi.
Dezechilibrele Cuprului la copii apar în timpul sarcinii, datorită problemelor mamelor. Ca urmare a dezechilibrului de Zinc-Cupru din laptele mamelor, tulburarea se accentuează, atunci când copilul este alăptat. Dieta copiilor este de cele mai multe ori dezechilibrată, iar zahărul (din toate dulciurile) este o otravă care elimină Zincul şi promovează creşterea Cuprului. Stresul de acasă sau la şcoală este un alt factor critic pentru copiii sensibili, care efectiv îi împinge la limita răbdării.
În situaţii de stres, de orice fel, se pierde Zinc şi creşte nivelul Cuprului.
Vaccinările şi medicamentele chimice pot accentua dezechilibrul Cupru-zinc, prin eliminarea zincului. Dezechilibrele de Cupru la copii se asociază cu întârzierea dezvoltării, tulburări de atenţie şi învăţare, comportament anti-social, hiperactivitate, autism şi infecţii frecvente (precum otite).

8) Cuprul şi sistemul cardio-vascular

8) Cuprul şi sistemul cardio-vascular

Cuprul indisponibil biologic determină apariţia aterosclerozei şi a tendinţei la anevrisme. Ateroscleroza este secundară de cele mai multe ori unei slăbiciuni a peretelui vascular. Corpul încearcă să reîntărească pereţii slăbiţi sau inflamaţi ai arterelor prin tapetarea lor cu calciu la interior, sub forma plăcilor de aterom.
Excesul de Cupru este asociat cu prolapsul de valvă mitrală şi alte probleme cardiovasculare.

9) Cuprul şi societatea

Cuprul este numit şi „mineralul iubirii” sau „mineralul intuitiv, feminin”, pentru că este atât de important pentru aparatul reproducător feminin.
Creşterea nivelului Cuprului atât la femei, cât şi la bărbaţi în ultima sută de ani, a dus, printre altele la creşterea accentului pe egalitatea dintre femei şi bărbaţi, a dus la cunoaşterea intuitivă şi religioasă, precum şi la mişcările „new age” sau alte mişcări spirituale.

1) Cuprul şi sistemul nervos.

1) Cuprul şi sistemul nervos.
Cuprul mai este numit şi „mineralul emoţional”. Un biochimist american, dr. Eck, creatorul sistemului de reechilibrare nutriţională, spunea că diencefalul, sau creierul vechi, este cel care are nevoie de Cupru. Neocortexul, sau creierul nou are nevoie de Zinc. Acest neocortex este asociat cu emoţii mai „rafinate” precum raţionamentul, compasiunea şi iubirea.
Când apare un dezechilibru între Cupru şi Zinc, persoana se reîntoarce la comportamentul „creierului primitiv”, aşa numitul „creier animal”, foarte emoţional. De aceea se pot declanşa orice fel de probleme emoţionale cu putinţă – de la depresii, până la anxietate şi violenţă, la tulburări obsesib-compulsive, tulburări bipolare, fobii şi schizofrenie. Atacurile de panică, migrenele, senzaţia de ceaţă şi confuzie mentală, agitaţia mentală, insomnia, nervozitatea, iritabilitatea şi altele implică cuprul.
Cuprul este legat de violenţa prezentă în prezent în lume, pentru că acest oligoelement accentuează emoţiile şi determină un comportament fixist, rigid şi intolerant.

2) Cuprul şi infecţiile fungice

2) Cuprul şi infecţiile fungice

Organismul omenesc foloseşte Cuprul pentru a controla multiplicarea fungilor (ciupercilor). Acest lucru se datorează faptului că oligoelementul Cupru favorizează metabolismul aerob, tipul de metabolism dezirabil pentru fiinţa umană. Mai specific, Cuprul este necesar, alături de Fier, pentru sistemul de transport electronic în cadrul căruia este produsă cea mai mare parte a energiei celulelor noastre (ciclul Krebs).
În contrast, Candida şi ceilalţi fungi au un metabolism anaerob, adică acest lucru înseamnă că ele fermentează zaharuri pentru producţia energiei lor. De aceea, atunci când Cuprul nu este disponibil pentru organism în cantitate suficientă, metabolismul aerob sau dependent de oxigen nu poate funcţiona optim, în timp ce metabolismul anaerob sau fermentarea zaharurilor se dezvoltă la maxim.
Din acest motiv, multe dintre culturi sunt stropite cu sulfat de cupru pentru a omorâ ciupercile şi paraziţii. Cuprul este utilizat şi pentru piscine şi băi, în vederea controlului creşterii fungilor (ciupercilor).

3) Cuprul şi sistemul reproducător

3) Cuprul şi sistemul reproducător

Femeile au tendinţa de a avea nivele de Cupru mai crescute decât bărbaţii. Dar tot ele prezintă şi cel mai frecvent simptome ale dezechilibrului de Cupru.
Sindromul premenstrual – apare foarte des din cauza dezechilibrului de Cupru. Acest lucru se întâmplă întrucât nivelul de estrogeni este corelat cu nivelul Cuprului şi ambele cresc în perioada premenstruală. Din acest motiv, administrarea de Zinc suplimentar şi vitamina B6 poate determina scăderea Cuprului suficient de mult cât să determină o reducere a simptomelor sindromului premenstrual.
Alte simptome legate de dezechilibrul de Cupru sunt amenoreea, dismenoreea, fibroamele uternice, chisturile ovariene, boala inflamatorie pelvină, mastopatia fibro-chistică, endometrioza şi altele.
Pierderile de sarcină şi infertilitatea.
Cuprul este foarte util pentru menţinerea sarcinii. Studiile au arătat că femeile care prezintă nivele scăzute de estrogeni şi nivele scăzute de Cupru prezintă mai des pierderi de sarcină. Corectarea dezechilibrelor de Cupru va ajuta imens o sarcină normală. Infertilitatea, pe de altă parte, este mai frecventă la femeile care prezintă Cupru crescut sau indisponibil biologic. Acest lucru se poate datora în parte si slăbiciunii glandelor suprarenale, care la rândul lor pot determina dezechilibrarea Cuprului. Există multiple alte cauze ale infertilităţii.
Libido-ul scăzut la bărbaţi şi femei este legat frecvent de dezechilibrul de Cupru. Femeile cu Cupru indisponibil biologic şi nivele crescute de Cupru în organism (analiza minerală a firului de păr) nu mai au nici un interes în sex. Energia lor scade şi corpul le „amorţeşte”, pentru că apare şi un exces de Calciu în ţesuturi care determină o scădere a sensibilităţii sistemului nervos.
Interesul sexual scăzut la bărbaţi este legat de Cupru, care interferă cu metabolismul Zincului, în multe situaţii. Sperma bărbaţilor este foarte bogată în Zinc. Dacă acesta scade, atunci apar probleme atât de fertilitate cât şi de dinamică sexuală. De cele mai multe ori, aceste probleme se pot corecta uşor prin reechilibrarea nivelelor de Cupru şi Zinc prin folosirea metodelor de nutriţie echilibrată.
Femeile care au prea mult Cupru (intoxicaţie cu Cupru) prin indisponibilitatea biologică a sa, au şi o predominanţă estrogenică. Adică au mai mult estrogen decât progesteron în organism – sunt mai plinuţe şi cu mai multe curbe ale corpului. Echilibrarea se face prin balansarea Cuprului, nu prin administrare de progesteron.
Zincul este elementul masculin şi Cuprul este elementul feminin.
Când apar dezechilibrele, atât la bărbaţi, cât şi la femei, apar simptome de intoxicaţie cu Cupru. La bărbaţi, printre simptomele toxicităţii Cuprului enumerăm mărirea de volum a prostatei, infecţiile prostatice şi într-o anumite măsură, cancerul prostatic, tulburări de dinamică sexuală, depresie, anxietate sau chiar violenţă, dureri testiculare şi uneori cancer testicular.
Administrarea de contraceptive orale şi existenţa unui sterilet modifică clar nivelul de Cupru din organism

4) Cuprul şi ţesutul conjunctiv

4) Cuprul şi ţesutul conjunctiv

Cuprul este necesar pentru formarea colagenului. Deficienţa de Cupru este legată de prezenţa aterosclerozei şi altor afecţiuni cardio-vasculare. Cuprul în exces sau indisponibilitatea biologică a acestui determină adesea probleme ale ţesutului conjunctiv, prin interferarea cu legăturile bisulfidice ale ţesutului conjunctiv.
Cuprul este direct antagonist cu vitamina C. Aceasta înseamnă că se opun unul altuia în organism. De aceea foarte mulţi oameni se simt mai bine când iau vitamina C. Cuprul tinde să oxideze şi să distrugă vitamina C din organism. Iar vitamina C chelează, adică leagă şi elimină din organism Cuprul. Doza zilnică de vitamina C ar trebui să fie de minim 500 mg pe zi, mult mai mare decât cea considerată normal doză zilnică (60 mg pe zi). Multe persoane ştiu că vitamina C are o importanţă critică pentru ţesutul conjunctiv. Unul dintre simptomele cele mai pregnante ale deficienţei de vitamină C sau scorbut este sângerarea la diferite nivele, de exemplu sângerarea gingiilor. Acest lucru se datorează slăbiciunii ţesutului conjunctiv.
Astfel, un exces de Cupru poate determina cu uşurinţă o deficienţă de vitamina C în organism, cu toate simptomele acesteia. În mod ciudat, şi deficienţa de Cupru determină probleme ale ţesutului conjunctiv, în special la nivelul sistemului cardio-vascular, unde se asociază cu tendinţa la anevrisme şi ateroscleroză.
Simptomele asociate cu tulburări ale ţesutului conjunctiv şi articulaţiilor includ artrita, osteoporoza, vergeturile şi diferite alte probleme articulare. Altele pot include chiar scolioza şi alte tulburări posturale, precum şi multe probleme ale pielii, părului, unghiilor de la mâini şi picioare, precum căderea părului sau măcinarea unghiilor.

5) Cuprul şi dependenţele (adicţiile).

5) Cuprul şi dependenţele (adicţiile).

Există o „personalitate Cuprică”, în care excesul de Cupru determină anumite comportamente. Trăsăturile pozitive includ natura emoţională, sensibilă, adesea cu orientare artistică şi naivitate copilărească. Adesea persoanele cu nivel crescut de Cupru arată mult mai tinere decât sunt în realitate. Multe dintre trăsăturile feminine tradiţionale sunt asociate cu Cuprul: blândeţea, bunătatea şi intuiţia. Acest lucru se poate lega de calităţile Cuprului metalic, care include moliciunea, maleabilitatea şi conductibilitatea electrică excepţională.
Dacă personalitatea nu este complet integrată sau cuprul este prea ridicat, atunci apar şi trăsăturile negative. Acestea inclus senzaţie de rătăcire mentală, gânduri multiple şi rapide, trăirea într-o lume imaginară şi naivitatea. Alte calităţi sunt copilăreala excesivă, emoţiile excesive, sentimentalismul, o tendinţă spre depresie, frici, furie ascunsă şi resentimente, fobii, psihoze şi violenţă. Artiştii, inventatorii şi alte tipuri „hiper-cuprice” trăiesc „pe muchie de cuţit”, tocmai datorită nivelului crescut de Cupru.
Personalitatea tip Cupru are tendinţa de a acumula rapid Cupru. Acesta poate funcţiona ca un mecanism de apărare psihologic. Determină o uşoară detaşare de realitate a persoanei şi favorizează uşurarea stresului la un individ sensibil. Este un mecanism bun, atâta timp cât Cuprul nu creşte prea mult. Creşterile prea mari de Cupru determină rupturi psihotice de realitate, precum în schizofrenie.
Personalităţile tip Cupric sunt mai atrase de alimente precum zahărul şi dulciurile sau alimentele sărate, datorită insuficienţei glandei suprarenale. Sucul de fructe poate fi de ajutor temporar, dar uneori poate accentua simptomele.
Un al simptom comun al excesului de Cupru îl poate reprezenta lipsa apetitului sau un anumit grad de anorexie. Cuprul în exces taie pofta de mâncare, în timp ce Zincul stimulează centrul foamei din creier. Zincul este necesar şi pentru simţul mirosului şi al gustului. La adolescenţi, unde hrana constă în carbohidraţi de proastă calitate, precum pizza, apar dezechilibre ale Cuprului şi Zincului frecvente.
Cuprul este necesar şi pentru buna funcţionare a metabolismului Fierului. De aceea, o cauză importantă în anemii, în special la femei, o reprezintă dezechilibrul Cuprului. La analizele de sânge, arată exact precum o anemie feriprivă, dar nu apare nici o îmbunătăţire prin suplimentarea de fier. Dacă se echilibrează nivelul Cuprului, anemia dispare rapid.

10) Dietele vegetariene şi Cuprul

10) Dietele vegetariene şi Cuprul

Cuprul în exces interferează cu Zincul, un mineral necesar pentru fabricarea enzimelor digestive. Prea mult Cupru împiedică şi funcţia glandei tiroide şi funcţionarea ficatului. Dacă este prea sever, excesul de Cupru determină ca persoana să devină obligatoriu vegetariană. Acest lucru înseamnă că nu mai poate digera carnea foarte bine. Şi viceversa este adevărat, dacă o persoană devine vegetariană din orice fel de motiv, nivelul general de Cupru va creşte.
Proteinele vegetale sunt bogate în Cupru şi sărace în Zinc.
La început, dietele vegetariene dau rezultate bune. În timp, apar simptome precum oboseala, senzaţia de ceaţă mentală şi alte simptome. Senzaţia este că devii mai spiritual, dar de fapt eşti intoxicat cu Cupru! Nevoia pentru carne reapare când nivelele de Cupru şi Zinc se reechilibrează.
Unele persoane cu o cantitate prea mare de Cupru în organism nu pot mânca deloc proteine. În schimb poftesc la dulciuri (pentru că proteinele le produc simptome de greutate în digestie). Consumul de proteine stimulează activitatea glandulară, aceasta eliberează Cuprul din depozite, ceea ce provoacă simptome. Aceşti indivizi au nevoie să mănânce proteine şi simptomele vor dispărea în timp.

Sindromul de oboseală cronică sau epuizarea glandelor suprarenale este adesea legat de dezechilibrul de Cupru din organism.

Surse de Cupru:
– Cupru crescut congenital – copii născuţi cu nivel crescut de Cupru
– Deficienţa de Zinc – zahărul rafinat, făina albă, orezul alb sunt lipsite de zinc, carnea roşie este cea mai bună sursă de Zinc.
– Diete cu mult Cupru – nuci, fasole, seminţe, cereale, carne (aici există echilibrarea cu Zincul, care completează absorbţia acestuia), ciocolata (foarte bogată în Cupru)
– Ţevile de apă din cupru
– Deficienţele minerale – de mangan, fier, seleniu, crom şi alte minerale
– Deficienţele de vitamine – în special vitamina C şi complexul B
– Slăbiciunea glandelor suprarenale (sindromul de oboseală cronică) – hormonii suprarenalieni ajută ficatul să producă ceruloplasmină, proteina care leagă Cuprul şi-l transportă prin organism
– Probleme hepatice
– Vasele din cupru, materialele dentare, reziduurile de fungicide şi pesticide din mâncare, steriletul din cupru şi pilulele contraceptive.

Detectarea dezechilibrului cuprului se face cel mai bine prin Analiza firului de păr, sau analiza minerală tisulară (disponibilă şi în ţara noastră).

Reducerea Cuprului în exces din ţesuturi se poate realiza prin mai multe metode:
1) Reechilibrarea biochimiei organismului, stimularea producţiei de energie şi îmbunătăţirea activităţii glandelor suprarenale. Pentru a sprijini funcţionarea glandelor suprarenale, evitaţi dulciurile (de orice fel, inclusiv fructele) şi consumaţi proteine la fiecare masă. Suplimentele care sprijină glanda suprarenală sunt vitaminele A, C şi E, manganul, zincul şi complexul de vitamine B: Proteinele animale sunt foarte bune, datorită conţinutului crescut de zinc, vitamine B şi amino-acizi sulfuraţi care includ cisteina şi taurina.
2) Reducerea fricii şi stresului – prin diferite metode – terapie personală, meditaţie, odihnă şi schimbări în stilul de viaţă (simplificaţi viaţa!)
3) Stimularea organelor de eliminare, a ficatului, pielii şi colonului. Enzimele digestive, în special pancreatina, sunt foarte importante.
4) Excelentă este şi terapia prin saună, în special sauna cu infraroşii.
5) Alte metode bune sunt clismele cu cafea, irigările colonului şi masajul corporal.
6) Nu sunt necesare substanţele chelatoare, care au multe efecte secundare nedorite.
7) Oamenii cu exces de Cupru sunt foarte sensibili şi au nevoie să încetinească un pic ritmul, să se relaxeze mai mult, să mai dea la o parte furia şi să înveţe să mediteze. Unii au nevoie de schimbări mari în relaţiile lor, în munca, în locuinţa sau alte aspecte importante ale vieţii.

Darul „intoxicaţiei” cu Cupru.
Toate simptomele produse de intoxicaţia cu Cupru ne fac să ne căutăm, să ne înţelegem viaţa în profunzimea ei, să înţelegem problemele cu care ne confruntăm. Adesea, intoxicaţia cu Cupru este semnalul că o persoană nu-şi trăieşte viaţa la potenţialul pe care îl are, că nu manifestă practic toate darurile cu care a venit pe pământ.
Cu multă compasiune pentru fiecare dintre noi şi cu un program de reechilibrare alimentară, se poate regăsi adevărata balanţă interioară a fiinţei.

Sursă:
http://www.centrulnatura.ro/despre-cupru/

Fier

Fierul este un mineral (oligoelement) de care organismul nostru are nevoie. Fierul este prezent in toate celulele organismului uman si influenteaza foarte multe procese metabolice. Cel mai important rol al fierului este reprezentat de capacitatea hemoglobinei de a purta oxigenul de la plamani in restul corpului, fierul fiind o parte importanta a acesteia. Acesta ajuta muschii sa stocheze si sa foloseasca oxigenul. Lipsa acestuia provoaca anemie. Fierul este prezent in foarte multe enzime si este folosit de celule in multe procese metabolice.

Carenta de fier

Carenta de fier

Carenta de fier este rezultatul consumului redus de alimente ce contin fier si al unor afectiuni ce impiedica absorbtia acestuia. Poate fi, de asemenea, provocata si de cerinte ridicate.

Este nevoie de un aport ridicat de fier in urmatoarele situatii:
– Crestere rapida
– Sarcina
– Sangerari
– Paraziti intestinali
– Intarzie dezvoltarea capacitatilor motorii
– Intarzie dezvoltarea capacitatilor psihice
– Provoaca nastere prematura
– Provoaca oboseala si afecteaza memoria

Fierul prezent in plante se absoarbe de 2-3 ori mai greu decat cel prezent in carne (pui, porc, vita, peste) si de aceea este posibil ca vegetarienii sa nu isi acopere necesarul de fier doar din alimente. Absorbtia fierului din plante depinde de alimentele consumate in timpul mesei respective.

Simptomele carentei de fier

Simptomele carentei de fier

De obicei, simptomele nu se instaleaza in prima faza si apar doar cand se ajunge la anemie. Cateva simptome sunt cele prezentate mai jos:
– Oboseala excesiva
– Temperatura variabila a corpului
– Slabirea sistemului imunitar
– Inflamarea limbii

Absorbtia fierului din surse vegetale este

Absorbtia fierului din surse vegetale este

influentata de mai multi factori:
– Carnea creste absorbtia fierului din surse vegetale
– Ceaiul, cafeaua, turmericul, laptele si cerealele integrale scad absorbtia acestuia
– Medicamentele antiacide reduc absorbtia
– Vitamina C creste absorbtia fierului

Vegetarienii trebuie sa isi planifice cu atentie dieta pentru a obtine cantitatea necesara de fier.

Alte grupuri vulnerabile sunt copiii, adolescentele si femeile insarcinate. Copiii sunt foarte vulnerabili intre sase luni si trei ani datorita cresterii rapide.

Excesul de fier

Excesul de fier

Excesul de fier reprezinta acumularea acestui element in tesuturile corpului uman, in special in organe. In urma acumularii fierului rezulta boala numita hemocromatoza. Organele afectate de aceasta boala sunt glandele endocrine, ficatul si inima. Excesul de fier poate duce la ciroza hepatica, diabet, artrita, hiperpigmentare, dureri articulare etc.

Surse de fier

Surse de fier

Cele mai importante surse de fier sunt: soia, fasole, seminte de dovleac, catina, alune, caju, scoici, carne, peste, urzici, spanac etc.

Sursa:
http://cesamancam.ro/fierul-rol-si-surse.html

fluor

Fluorul reprezintă un microelement mineral ce in organismul uman se localizează aproape exclusiv in tendoane, oase si dinţi (sub forma de florurat de calciu sau de fluoroapatita). Studiile nu au stabilit daca fluorul are un rol indispensabil vieţii, deoarece nu s-a putut realiza o dieta lipsita complet de el.

Rolurile sale sunt:

Rolurile sale sunt:

– protecţie împotriva cariei dentare (aceasta acţiune se manifesta chiar si la concentraţii reduse);
– participa la menţinerea structurii oaselor (fara a influenta insa procesul de creştere in sine);
– in vederea prevenirii apariţiei cariilor dentare si pentru promovarea unei dentiţii sănătoase, este recomandata fluorizarea apei (proces cunoscut si sub numele de fluorurare si care consta in suplimentarea cu fluor a apei potabile, daca acesta este in concentraţii de sub 0,5 mg/litru). Experţii sunt de părere ca acest risc este redus cu 50-60% in condiţiile unui aport corespunzător.

Excesul si deficitul de fluor

Excesul si deficitul de fluor

Deficitul de fluor se poate manifesta clinic prin creşterea frecventei de apariţie a cariilor si scăderea rezistentei oaselor. Fluorul nu are efect cariogen in sine, ci efect cariopreventiv prin creşterea rezistentei dinţilor la agresiuni externe (previne astfel acţiunea nociva a altor factori asupra smaltului). Efectul carioprotector se datorează fluoroapatitei dar si acţiunii sale bactericide (fluorul distruge bacteriile ce se formează in cavitatea bucala ca rezultat al degradării enzimatice si fermentării resturilor alimentare). Pentru asigurarea acestor efecte benefice, se recomanda fluorizarea apei (când concentraţia fluorului nu este buna). Cercetătorii au stabilit ca doza de fluor trebuie se fie de 1mg/dm3 pentru a avea efecte preventive asupra cariei.

Surse alimentare de fluor

Surse alimentare de fluor

Alimentele conţin in general cantitati mici de fluor (0,02-0,07mg/kg), cu excepţia peştelui de apa sărata (pestele oceanic) si altor produse marine, dar si a frunzelor si mugurilor arborelui de ceai. Sursa cea mai importanta de fier o reprezintă totuşi, apa plata potabila. Maximul acceptat de fluor este in acest caz de 1mg/litru. Apa oferă aproximativ 2/3 din necesarul de fluor, restul provenind din alimente.

Excesul de fluor apare destul de rar

Excesul de fluor apare destul de rar

insa are manifestări importante. Afecţiunea de numeşte fluoroza si se datorează in principal unui exces de fluor in apa potabila, sau consumului exagerat de suplimente nutritive cu un bogat conţinut in fluor.
Primele manifestări sunt la nivelul dinţilor, care vor capata un aspect pătat (prin apariţia unor pete alb-gălbui pe suprafaţa smaltului) si vor deveni friabili. La concentraţii exagerate, dinţii pot deveni chiar maronii si apar si complicaţii osoase de tipul osteosclerozei si osteoporozei, apar excrescente osoase (exostoze), calcificări ligamentare (cu afectarea funcţiei si mobilităţii), dar si creşterea friabilităţii osoase.
Printre alte efecte nocive se număra si afectarea metabolismului glucidic si lipidic sau acumularea sa in rinichi, cord, vase, glande endocrine si sistem nervos, ducând la apariţia unor leziuni grave.
Recomandările specialiştilor
Pentru a nu fi afectat echilibrul fluorului din organism, experţii recomanda următoarele doze zilnice:
Sugarii 0-6 luni: 0,1 mg/zi
7- 12 luni: 0,5 mg/zi
Copiii si adolescenţii:
1-3 ani: 0,7mg/zi
4-8 ani: 1mg/zi
9-11 ani: 2mg/zi
14-18 ani: 3 mg/zi
Adulţi: femei peste 19 ani: 3mg/zi
barbari peste 19 ani: 4 mg/zi.

Sursă:
http://www.sfatulmedicului.ro/Vitamine-si-minerale/importanta-fluorului-in-dieta_1526

Fosfor

Fosforul este un mineral esenţial de care au nevoie toate celulele din organismul uman. Mare parte a fosforului se găseşte în organism sub formă de fosfat, este prezent în oase. Fosforul este un component esenţial al oaselor şi este prezent în acestea sub formă de fosfat de calciu.

Funcţiile in corp

Funcţiile in corp

Fosforul este necesar pentru
Alături de calciu contribuie la formarea şi întărirea oaselor, dinţilor, unghiilor, gingiilor.
important în contracţia musculară şi în funcţiile sistemului nervos.
esenţial în cadrul moleculei ATP, care furnizează energia în metabolismul carbohidraţilor, proteinelor şi grăsimilor.
Intră în structura acizilor nucleici (AND şi ARN) care controlează moştenirea noastră genetică.
Transportă acizii graşi în organism.
Ajută la stabilirea unui echilibru acid-bază, menţinând neutralitatea fluidelor corporale, ajută la formarea glicogenului hepatic.
activitatea sexuală, nervoasă şi intelectuală.
folosirea de către organism a hidranţilor de carbon.
Ajută la formarea enzimelor.
Este esenţial pentru dezvoltarea intrauterină a fătului.

Excesul de fosfor

Excesul de fosfor

Hiperfosfatemia este posibila numai in cazul unei disfunctii renale Hiperfosfatemia pe termen lung poate cauza aparitia unor complicatii cum ar fi bolile cardiovasculare.
inhiba absorbtia magneziului.
In mod normal, corpul elimina prin urina fosforul in exces.

Deficitul de fosfor

Deficitul de fosfor

Fosforul se regăseşte practic in toate alimentele, deci in cazul unei diete echilibrate in rândul adulţilor, chiar nu ar trebuie sa apară un astfel de deficit – ci poate mai degrabă in cazul alimentaţiei artificiale. O cauza a deficitului de fosfor ar putea fi o disfunctie a rinichilor, hiperparatiroidismul sau deficitul de vitamina D. Atunci cand nivelul de fosfati din sange scade sub un anumit prag, avem de-a face cu osteomalacia (sau rahitism in randul copiilor).

Alimente bogate in fosfor

Alimente bogate in fosfor

Cereale integrale
Brânza
Untul de arahide
Porumbul
Broccoli
pui si curcan
Seminte de floarea soarelui
Usturoiul
Leguminoasele si nucile
Doze recomandate
Doza zilnica recomandata este de 700 mg/zi
adulţilor in jur de 1000 mg/zi

iod

Iodul este un oligoelement prezent in organism in cantitati mici, insa este esential pentru functionarea corecta a glandei tiroide. Organismul uman contine aproximativ 30-40mg de iod, dintre care 10mg sunt depozitate in tiroida, structura ce prezinta o afinitate deosebita pentru aceste element.

Surse alimentare de iod

Surse alimentare de iod

Cea mai importanta sursa de iod este reprezentata de sarea iodata (reprezinta, de fapt, sare de masa suplimentata cu iod). Alte produse bogate sunt: fructele de mare si alte produse marine (peste cod, biban, egrafin, creveti, alge marine ) si produsele vegetale cultivate pe soluri bogate in iod. Cantitati suficiente sunt si in produsele lactate si oua, mai ales daca animalele sunt hranite cu furaje bogate in iod.

Recomandările specialiştilor

Recomandările specialiştilor

Specialiştii considera ca raţia optima de iod pentru un adult tânăr sănătos variază in general intre 100-200 micrograme/zi, cu unele particularități:
Sugarii: 40-50 micrograme
Copiii: 1-3 ani – 70 micrograme/zi
4-6 ani – 90 micrograme/zi
7-10 ani – 120 micrograme/zi
peste 11 ani – 150 micrograme/zi
Femeile insarcinate – 175 micrograme/zi
Femeile ce alapteaza – 200 micrograme/zi

Excesul si deficitul de iod

Excesul si deficitul de iod

Deficitul de iod apare in zonele cu soluri sărace in acest mineral sau in populaţiile care nu consuma sare iodata (deloc sau in cantitati minime ce nu fac fata necesarului). Datorita carentei de iod au loc modificări la nivelul tiroidei, care isi intensifica activitatea in scopul compensării deficitului de hormoni. Deoarece organismul suferă in mod real de o carenta cronica de iod, glanda lucrează in gol, se va hipertrofia (isi măreşte dimensiunile) si va proemina in loja tiroidiana, devenind vizibila. Astfel apare guşa endemica. Guşa reprezintă, deci, o mărire anatomica a glandei, însoţita de o hipofuncţie. Pentru a preveni apariţia gusei endemice, medicii recomanda un consum suficient de sare iodata sau alte produse bogate in iod. Un aport de 60-70 micrograme de iod zilnic este considerat a fi suficient.

In Romania gusa este inca o problema de sanatate importanta, mai ales in zonele muntoase si subcarpatice (datorita saraciei in iod al solului). Specialistii au observat ca deficitul de iod apare mai frecvent in cazul femeilor decat al barbatilor si tinde sa fie mai important la femeile insarcinate sau la cele care alapteaza. Iodul suficient se pare ca se coreleaza cu un efect protector impotriva dezvoltarii unei forme particulare de cretinism (boala caracterizata prin retard mintal sever).
Nu doar solul deficitar in iod este la baza carentei, ci si consumul exagerat al unor legume ce contin substante chimice capabile de a impiedica utilizarea iodului de catre tiroida. Astfel de substante pot sa interfereze si cu sinteza hormonilor tiroidieni in sine, avand acelasi rezultat. Legumele cunoscute ca fiind bogate in aceste substante sunt brasicaceele: varza, gulia, napii, conopida.
Intoxicatia cu iod este o problema ce apare destul de rar si de obicei, nivelul crescut al iodului determina o reducere a functiei tiroidiene.

De reţinut!

De reţinut!

– 1/4 dintr-o lingura de sare iodata oferă organismului 95 de micrograme de iod
– 200 de grame de peste oceanic – 650 micrograme de iod.
Specialiştii recomanda consumatorilor sa achiziţioneze si sa utilizeze doar sare iodata si sa reducă, pe cat posibil, consumul exagerat al produselor gusogene.

Sursă:
http://www.sfatulmedicului.ro/Vitamine-si-minerale/importanta-iodului-in-dieta_1517

Magneziu

Magneziul indeplineste nenumarate functii in corpul uman. Influenteaza transmiterea semnalelor de la nervi la muschi, eliberarea adrenalinei si mineralizarea oaselor. In plus, magneziul este responsabil pentru activarea a peste 300 de enzime in procesul metabolismului. In calitate de inhibitor al coagularii sangelui, magneziul poate preintampina aparitia trombozelor (cheaguri de sange). Aproximativ 60% din magneziul din corp se afla in oase, restul in diferite organe si tesuturi. Numai 1% din cantitatea totala de magneziu se regaseste in sange. Atunci cand corpul este alimentat cu prea putin magneziu, incepe sa consume din rezervele disponibile. Continutul de magneziu masurat in sange ofera o imagine reala numai in anumite conditii.

deficitului de magneziu

deficitului de magneziu

Simptomele severe ale deficitului de magneziu sunt rare in cazul unei alimentatii echilibrate. Cele clasice se aseamana simptomelor deficitului de calciu (crampe musculare, stari de neliniste, tremur, probleme circulatorii).
Deficientele se resimt in special in situatii tensionate (prin transpiratie puternica), de stres, dupa perioade de convalescenta (mai ales in cazul afectiunilor insotite de diaree), a diabetului sau a afectiunilor cronice ale rinichilor, in timpul sarcinii si a alaptarii, dar si in perioadele de crestere, deoarece corpul are nevoie de mai mult magneziu in situatiile respective. Si consumul de alcool, tratamentul cu anumite medicamente (tablete diuretice, laxative, anticonceptionale etc.) afecteaza nivelul normal al magneziului. In aceste situatii se recomanda suplimentarea dozei de magneziu consumat.
Diferitele tulburari nervoase, anxietati sau depresii pot fi declansate sau agravate de deficitul de magneziu. Numarul mare de stari de disconfort se explica prin rolurile nenumarate pe care magneziul le joaca in diferitele procese de metabolism din corp.

Ce rol are magneziul în organism?

Ce rol are magneziul în organism?

În organismul uman, magneziul este responsabil de foarte multe procese, printre care:
• Metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor
• Excitabilitatea neuro-musculară
• Activitățile enzimatice
• Permeabilitatea celulară
• Coagularea sangvină
În plus, magneziul ajută la:
• relaxarea sistemului nervos și a musculaturii
• întărirea oaselor
• buna funcționare a sistemului circulator
Necesarul zilnic de magneziu este de 5 miligrame/kg-corp. Această cantitate se multiplică cu 2 în cazul femeilor însărcinate și cu 3 în cazul copiilor.

Doza zilnica si consumul de magneziu

Doza zilnica si consumul de magneziu

recomandata este de 350 mg. Aceasta doza zilnica se regaseste in cantitatile de alimente de mai jos:
• 60 g tarate de grau
• 75 g seminte de floarea soarelui
• 200 g fasole
• 200 g nuci
• 250 g fulgi de ovaz
• 500 g spanac
• 1200 g carne
Magneziul este prezent in special in alimentele vegetale. Cele mai bune surse de magneziu sunt nucile si semintele, produsele de cereale integrale, in special hrisca.

Excesul de magneziu

Excesul de magneziu

Concentratiile foarte mari de magneziu in sange sunt comune numai cazurilor de administrare parenterala (prin administrare directa in vasele de sange) sau a afectiunilor renale. In astfel de situatii, apar fenomenele de paralizie, fiind afectate atat respiratia cat si reglarea presiunii arteriale. In cazuri extreme este posibila chiar si intrarea in coma.

Sursa:
http://www.alphega-farmacie.ro/articol/alimentatie/afla-totul-despre-magneziu-14.html
https://diversificare.ro/stiati-ca/2013/03/surse-de-magneziu-in-alimentatia-copiilor/

Manganul

Manganul este un mineral esenţial, dar care poate fi şi toxic. În acest articol vor fi cuprinse ambele efecte ale manganului asupra organismului uman. Acest mineral are un rol foarte important în organism fiind o componentă esenţială a unor enzime, dar şi activator pentru altele.

Manganul este un mineral esenţial

Manganul este un mineral esenţial, dar care poate fi şi toxic. În acest articol vor fi cuprinse ambele efecte ale manganului asupra organismului uman. Acest mineral are un rol foarte important în organism fiind o componentă esenţială a unor enzime, dar şi activator pentru altele.
Manganul împreună cu superoxid-dismutaza formează o enzimă ce este responsabilă de eliminarea radicalilor liberi produşi de activitatea mitocondriilor. Mitocondriile sunt organite celulare responsabile de producerea energiei şi astfel 90% din consumul de oxigen al organismului are loc aici.

Din această cauză mitocondriile sunt vulnerabile la atacul radicalilor liberi. Mangan superoxid-dismutaza transformă radicalul liber superoxid în apă oxigenată care este apoi transformată în apă prin intermediul altor enzime.

Manganul activează câteva enzime care influenţează metabolismul glucidelor, aminoacizilor şi al colesterolului. Acest mineral este şi cofactor enzimatic pentru enzimele care participă la producerea ţesuturilor cartilaginoase şi osoase.

Pentru vindecarea rănilor organismul are nevoie de o producţie crescută de colagen. Manganul activează enzima care participă la formarea colagenului prin furnizarea aminoacidului prolină.

Efectele ingerării

Efectele ingerării

Cele mai multe cazuri de intoxicare cu mangan prin ingerare s-au datorat consumului de apă contaminată. Există şi câteva cazuri în care persoane care au consumat suplimente alimentare o perioada de peste un an au dezvoltat simptome caracteristice intoxicării cu acest mineral. Nu au fost raportate cazuri de intoxicare cauzate de consumul de alimente bogate în mangan, deşi anumite diete vegetariene pot furniza peste 20 mg/zi.

Ca şi în cazul inhalării, intoxicarea produce daune neurologice foarte grave. În cazul copiilor aceasta poate produce scăderea inteligenţei şi hiperactivitate.

Cele mai sensibile persoane la acţiunea toxică a manganului sunt:
– persoanele ce sufera de afecţiuni ale ficatului, acesta fiind principalul organ care elimină manganul din organism;
– nou născuţii – creierul acestora este mult mai sensibil decat cel al unui adult sănătos;
– copiii – aceştia absorb mult mai bine manganul, dar elimină mult mai puţin decât un adult;
– persoanele ce suferă de carenţă de fier – s-a dovedit ca o cantitate mica de fier în organism creşte riscul de acumulare a manganului în creier.

Exces şi toxicitate

Exces şi toxicitate

În cantităţi mari manganul este foarte toxic. Acesta poate patrunde în organism prin inhalare şi ingerare.

Efectele inhalării manganului
Manganul este recunoscut la nivel mondial ca fiind foarte periculos pentru persoanele care inhalează praf de mangan (sudorii şi persoanele care lucrează în topitorii).

Spre deosebire de manganul ingerat, cel inhalat este eliminat de ficat doar după ce a ajuns la nivelul creierului. Simptomele pot să apară după câteva luni sau chiar ani, iar acestea sunt similare bolii Parkinson (tremurături, mers dificil, spasme ale muşchilor feţei). Acest sindrom se numeşte manganism şi este precedat de simptome ca iritabilitate, agresivitate şi halucinaţii. Inhalarea acestui mineral poate provoca leziuni şi la nivelul plămânilor şi astfel poate fi cauza bronşitelor, tusei şi a respiraţiei greoaie.

Surse de mangan

Surse de mangan

Cele mai importante surse de mangan sunt: ananasul, migdalele, alunele, fulgii de ovaz, orezul brun, pâinea integrală, spanacul, cartofii dulci etc.
Laptele matern conţine 3-10 µg mangan / litru şi formula pe bază de lapte de vacă între 30 şi 50 µg/litru. Nu au fost observate semne ale carenţei sau excesului în cazul copiilor ce au fost alăptaţi şi de aceea suplimentele alimentare nu sunt recomandate.

Apa este o sursă importantă de mangan şi o cauza a excesului. Cantitatea prezentă în apa potabilă variază de la 1 la 100 µg/litru, dar peste 50 µg/litru este considerată potenţial dăunătoare.

Dacă folosiţi suplimente alimentare ce conţin mangan, acestea nu trebuie să conţină o cantitate mai mare decât doza zilnică recomandată de 2.3 mg/zi. Acest mineral nu trebuie consumat din suplimente decât dacă un medic specialist vă recomandă.

Sursa:
http://cesamancam.ro/mangan.html

Molibden

Molibdenul este un mineral despre care se vorbeşte mult mai puţin decât despre elemente precum calciu, magneziu etc., însă acesta este un mineral esenţial pentru tot ce este viu.

Este un microelement ce funcţionează ca şi cofactor enzimatic pentru câteva enzime ce catalizează multe reacţii ale ciclurilor azotului, carbonului şi sulfului. Acestea fiind spuse, molibdenul nu este necesar doar pentru sănătatea oamenilor ci şi pentru cea a mediului în care trăim.

Acest mineral participă direct sau indirect la metabolizarea aminoacizilor, eliminarea toxinelor şi la descompunerea nucleotidelor (precursori ai acizilor nucleici) în scopul formării acidului uric (un antioxidant foarte puternic).
Ultimele cercetări arată că acest mineral poate influenţa şi eliminarea unor compuşi ce provoacă mutaţii genetice.

Carenţa de molibden

Carenţa de molibden

Carenţa de molibden nu a fost niciodată raportată în cazul persoanelor sănătoase. Totuşi, au fost observate cazuri de carenţa în urma administrării de hrană fără molibden, intravenos. Aceasta a produs dureri de cap, creşterea ritmului respirator şi cardiac şi comă. Carenţa mai poate fi cauzată şi de mutaţii genetice care afectează sinteza formei active a molibdenului în organism.

Excesul de molibden

Excesul de molibden

Cazurile de intoxicare cu molibden sunt foarte rare şi se datorează în special mediului în care persoanele respective muncesc. Totuşi, au fost raportate şi cazuri în care suplimente alimentare pe bază de molibden au produs halucinaţii, crize şi alte afecţiuni neurologice.

Surse de molibden

Surse de molibden

Legume ca lintea, mazărea şi fasolea sunt considerate a fi cele mai importante surse de molibden, iar cerealele, alunele, migdalele şi nucile sunt surse ce au un conţinut mediu. Sursele animale şi multe fructe şi legume au un conţinut redus de molibden. Cantitatea prezentă în plante este direct proporţională cu cantitatea prezentă în sol şi de aceea poate fi diferită de la o regiune la alta. Pentru că acest mineral se găseşte în cantitate suficientă în alimente nu este necesar ca persoanele sănătoase să consume suplimente ce îl conţin.

Sursă:
http://cesamancam.ro/molibden.html

Potasiu (K)

în organism

în organism

Potasiul este al treilea mineral esenţial din organismul uman după calciu şi fosfor ce susţine creierul, inima, oasele, muşchii, rinichii şi alte organe într-o bună stare de sănătate. Corpul uman conţine 120-160 g de potasiu, din care peste 98% se află în interiorul celulelor. La nivel sanguin concentraţia potasiului este mult mai mare în interiorul celulei (150-160 mEq/l), faţă de cea din exteriorul celulei (3,5 – 4,5 mEq/l).
Alimentarea celulelor cu potasiu se face numai în prezenţa magneziului. Importanţa potasiului pentru ţesuturile moi este identică cu cea a calciului pentru ţesuturile tari ale corpului.

Deficitul potasiului în organism

Deficitul potasiului în organism

Deficientele in potasiu produc, in general, stări de oboseala cronica si slăbiciune musculara. Alte simptome asociate cu carentele in potasiu includ

– reflexe intarziate sau inactive;
– aritmii (batai neregulate ale inimii);
– palpitatii cardiace;
– anemie;
– dureri de cap severe;
– hipertensiune arteriala;
– dureri intestinale;
– umflarea glandelor;
– cresterea nivelului de glicemie in sange;

Rolul potasiului în organism

Rolul potasiului în organism

– echilibrează sistemul nervos;

– îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de învăţare;

– intervine în transportul oxigenului la creier;

– ajută la gândirea clară;

– reglează activitatea unor hormoni (insulină, adrenalină);

– previne şi controlează anxietatea şi stresul;

– împiedică accidentele cerebrale;

– ajută activitatea suprarenalelor;

– reglează activitatea electroliţilor în organism;

– echilibrează nivelul de hidratare al corpului împreună cu sodiu;

– controlează folosirea calciului în oraganism;

– activează unele enzime;

– asigură formarea glicogenului şi proteinelor;

– alcalinizează sângele;

– ajută la transportul biosubstanţelor;

– creşte tonusul muscular;

– ameliorează crampele musculare ce apar în cazul hipocalemiei;

– anulează efectul sodiului asupra sistemului cardiovascular;

infarct- reglează tensiunea arterială;

– ajută la tratarea alergiilor;

– previne afecţiunile renale;

– stimulează detoxifierea corpului:

– ajută corpul să elimine deşeurile;

– grăbeşte refacerea ţesuturilor în caz de arsuri, intervenţii chirurgicale.

Cum stiti daca aveti prea mult potasiu in corp?

Cum stiti daca aveti prea mult potasiu in corp?

Exista cateva semne si simptome care va pot avertiza in legatura cu aceasta problema, dar singura cale de a sti sigur este face o analiva cu privire la nivelul potasiului seric.

1. Gastrointestinal
Cele mai timpurii simptome de prea mult potasiu in organism poate fi probleme in tractul gastro-intestinal. Puteti avea crize frecvente si sustinute de greata si varsaturi. Puteti avea, de asemenea, dureri abdominale.

2. Cardiac
Semne critice sunt cele care implica sistemul cardiovascular. Deoarece potasiu ajuta la reglarea functiei cardiace, prea mult potasiu poate duce la aritmii cardiace. Simptomele pot include un ritm cardiac neregulat, dureri in piept sau ameteli. Daca aveti vreunul dintre aceste simptome, trebuie sa va prezentati la urgente.

3. Respiratorii si neurologice

Potasiul este, de asemenea, implicat in functionarea normala a sistemului nervos. Semne si simptome de probleme neurologice pot include furnicaturi sau amorteala la nivelul mainilor si picioarelor sau slabiciune generalizata. Deoarece nervii controleaza diafragma, perturbarea sistemului nervos poate duce la probleme respiratorii, inclusiv stop respirator.

Cauzele unei cantitati prea mari de potasiu in corp

Care sunt diferitele cauze care duc la o cantitate prea mare de potasiu in corp? Exista mai multe cauze majore. Iata cateva dintre acestea:

1. Boli de rinichi

Rinichii sunt responsabili pentru filtrarea si eliminarea excesului de potasiu din organism. Probabil cea mai frecventa cauza al unui exces de potasiu in corp o reprezinta o una dintre bolile de rinichi. Daca aveti insuficienta renala, este posibil sa apara hiperkaliemia. Orice boala care determina o scadere a aldosteronului ( hormonul care controleaza excretia renala de sodiu si potasiu ), va determina, de asemenea, niveluri crescute de potasiu. Cea mai frecventa boala care cauzeaza aceasta problema este boala Addison.

2. Aportul alimentar

Daca rinichii tai sunt sanatosi, este dificil de a obtine prea mult potasiu prin ingestia de alimente. Daca aveti probleme cu rinichii, ar trebui sa limitati sau sa evitati alimentele care sunt bogate in potasiu, inclusiv stafide si struguri, banane, pepeni, portocale, mure, anghinare, avocado, carnea rosie, pui, produse lactate, seminte si nuci, spanac, morcovi. Daca sunteti diagnosticat cu hiperpotasemie, ar trebui sa consultati un dietetician pentru a crea o dieta sanatoasa, care sa va reduca aportul de potasiu.

3. Alte probleme de sanatate

Potasiul este prezent in mod normal in celulele corpului vostru. In cazul in care aceste celule se descompun, potasiul va fi eliberat in fluxul de sange si poate provoca o crestere a nivelului acestuia. De exemplu, arsurile extinse sau alte leziuni tisulare vor provoca distrugerea celulelor si eliberarea potasiului. Rabdomioliza ( atrofierea musculara ) si hemoliza (distrugerea celulelor rosii ), vor elibera potasiul. Diabet zaharat, care este slab controlat poate provoca, de asemenea, hiperkaliemia. Alte boli care pot afecta capacitatea organismului de a elimina potasiu includ insuficienta renala, probleme hormonale si lupus.

Surse alimentare de potasiu

Surse alimentare de potasiu

Potasiul preluat din surse alimentare naturale este considerat a fi sanatos si sigur pentru organism. Principalele alimente cu continut bogat de potasiu sunt:

– fasolea alba (561 mg/100 g)
– legumele cu frunze verzi – spanacul, varza kale, varza alba etc. (558 mg/100 g)
– cartofii copti (535 mg/100 g)
– fructele uscate – caisele, piersicile, prunele si stafidele (1162 mg/100 g)
– dovleacul copt (437 mg/100 g)
– iaurtul (255 mg/100g)
– pestele – somonul, halibutul, tonul, asoa, macroul, heringul etc. (628 mg/100 g)
– fructele de avocado (485 mg/100 g)
– ciupercile (396 mg/100 g)
– bananele (358 mg/100 g)
– ierburi aromatice – patrunjel, coriandru, busuioc, marar (4740 mg/100 g)
– rosii uscate (3427 mg/100 g)
– pudra de cacao si ciocolata neagra (2509 mg/100 g)
– pudra de zer (2289 mg/ 100 g)
– alge uscate – Spirulina (1363mg /100 g)
– fructe oleaginoase – fistic, nuci, alune etc. (1000 mg/ 100 g)

Seleniu

Seleniul este un element esenţial al vieţii, un mineral cu proprietăți antioxidante, insa si cu alte roluri importante in organism. Acesta este indispensabil in sinteza a numeroase enzime, dar si in funcţionarea unora dintre ele (intre 20 si 40) care se gasesc in creier, piele, rinichi si intestin.

Rolul seleniului in organism

Rolul seleniului in organism

Principalul rol al seleniului este cel de antioxidant, mai este insa implicat si in fabricarea hormonilor tiroidieni. Din aceasta cauza, anumite hipotiroidii sunt agravate de carenta de seleniu. Acesta este un mineral care intra in compoziţia atât a proteinelor specifice din spermatozoizi cat si din prostata.

Aportul recomandat de seleniu (in micrograme/zi) este:

Aportul recomandat de seleniu (in micrograme/zi) este:

– pentru copii intre 1 si 3 ani: 20 micrograme;

– pentru copii 4-6 ani: 30 micrograme

– copii 6-9 ani: 40 micrograme

– copii intre 10-12 ani: 45 micrograme

– adolescenti intre 13 si 16 ani

– adolescenti intre 16-19 ani 50 micrograme.

– barbati adulti: 60

– femei adulte: 50

– femei insarcinate in al treilea trimestru de sarcina si cele care alapteaza: 60

– barbati peste 65 ani: 70

– femei peste 55 ani: 60

– persoane peste 75 ani: 80

Seleniul este indispensabil sistemului imunitar

Seleniul este indispensabil sistemului imunitar

si s-a observat ca atunci când se consuma seleniu in doza zilnica recomandata, acesta este capabil sa crească capacitatea organismului nostru de a face fata virusurilor. Aceasta proprietate a seleniului îl face sa fie prescris de câtre medici mai ales in perioada toamna-iarna pentru o cat mai buna stare de sănătate.

In cazul infecţiei HIV, pare sa existe o legătura intre proliferarea virusului si nivelul scăzut de seleniu in sânge. Numeroase studii in vitro au arătat ca acest element poate inhiba replicarea virusului. Gratie proprietatilor antioxidante, seleniul este bun si pentru ochi, putând proteja degenerescenta maculară (alterare a retinei asociata cu proliferarea unor vase de sânge) legata de vârsta. In mod egal joaca un rol important si in prevenirea cataractei.

Unele studii au arătat un rol important al seleniului in prevenirea anumitor tipuri de cancer. De asemenea, a fost pus in evidenta prin studii efectuate ca lipsa seleniului din organism se asociază cu o creştere a episoadelor depresive si anxioase.
Nevoile de seleniu ale organismului
Nevoile de seleniu ale organismului variaza in functie de varsta si de anumite perioade din viata. Necesarul creste odata cu inaintarea in varsta si la femeile insarcinate.

Surse alimentare de seleniu

Surse alimentare de seleniu

Conţinutul unor alimente in seleniu depinde de tipul de sol, dar si de zona geografica de unde provin alimentele respective. In anumite zone ale Asiei, spre exemplu, unde conţinutul in sol al seleniului este scăzut s-au observat carente in acest mineral. In orice caz, se pot identifica anumite alimente bogate in seleniu (cele care conţin proteine in general).

Anumite alimente si conţinutul (in micrograme) in seleniu pe 100 grame:

Ton natural, ficat de viţel, scoici, macrou in vin alb – conţin intre 40 si 100 micrograme. Escalop de curcan, carne de porc la gratar, mustar – contin intre 20 si 40 micrograme. Peste pane fript, hamburger, pizza, oua fierte, jambon fiert, ardei rosu, fasole alba uscata – intre 10 si 20 micrograme. Branza topita, feta, camembert, struguri uscati, linte fiarta, paine de secara – intre 3 si 10 micrograme.

Alimentele continut bogat în seleniu sunt

Alimentele continut bogat în seleniu sunt

algele marine, fructele de mare, branzeturile si in general in toate alimentele care contin proteine. Pentru a urma insa o cura cu seleniu este mai bine sa il luati din suplimentele alimentare.

Rolul seleniului in regimurile de slabire

Numeroase studii arata ca antioxidantii au un rol important la nivelul celulelor adipoase, si anume faptul ca nu distrug celulele grase si nici nu scad numarul acestora. Singura actiune pe care o determina este ca taie productia in trigliceride a celulelor grase, trigliceride care sunt un risc pentru inima. Acest lucru se realizeaza prin inhibarea unei enzime de a carei prezenta este nevoie pentru sinteza de trigliceride. Un mic rol in scaderea in greutate, indirect totusi, il are prin faptul ca este implicat in sinteza de hormoni tiroidieni, hormoni cu rol in scaderea rezervelor adipoase, consecutiv activarii lipolizei.

Sursă:
https://www.farmaciata.ro/nutritie/item/397-seleniul-si-importanta-lui-in-alimentatie

Sodiu

El ajută la reglarea presiunii arteriale și a volumului de sânge, fiind de asemenea necesar în buna funcționare a sistemului muscular și nervos. alături de potasiu, esenţiale în procesul normal de creştere.

Rolul sodiului în organism

Rolul sodiului în organism

menținerea la parametrii normali a activității musculare și nervoase.
Este un constituent de bază al plasmei sangvine, prin prezența sa în concentrație mare în sistemul circulator, influențând tensiunea arterială și având rol anticoagulant.
Ajută la prevenirea insolaţiilor și intervine în procesul de metabolizare a nutrienților, cu eliberare de energie pentru desfășurarea corectă a activității organismului.

Excesul si deficitul de sodiu

Excesul si deficitul de sodiu

Aportul in exces de sodiu printr-o dieta numita de specialisti hipersodata, are drept efect instalarea hipernatremiei (tulburare electrolitica ce se caracterizeaza prin cresterea concentratiei de sodiu din sange). Cauzele aparitiei acesteia sunt: aport insuficient de apa care determina retentie hidrosalina prin mecanism renal (mai ales in cazul persoanelor in varsta), dieta necorespunzatoare, bogata in produse ce contin sare. Hipernatremia se manifesta prin letargie, iritabilitate, cresterea tensiunii arteriale.

In cazul persoanelor cu patologie preexistenta, cum ar fi insuficienta cardiaca congestiva (globala), nefropatii, ciroza, cresterea nivelului de sodiu poate duce la decompensari, traduse prin instalarea edemelor si, in general, prin agravarea simptomatologiei. Pacientii cu astfel de probleme medicale trebuie sa fie foarte atenti in ceea ce priveste consumul produselor bogate in sodiu si sa consulte medicul in vederea intocmirii unui regim alimentar hiposodat adaptat organismului lor.

Care sunt principalele surse de sodiu?

Care sunt principalele surse de sodiu?

Sodiul, sub diverse varietăți:
– glutamat monosodic,
– nitrit de sodiu,
– bicarbonat de sodiu,
– benzoat de sodiu
este adaugat pe post de aditiv alimentar într-o multitudine de produse. Acești aditivi condimentează diferite sosuri: de soia, de roșii, de usturoi.
Sodiul este prezent în stare naturală în numeroase alimente, dar în cantități mai mici: fructe, legume, lapte, pește, ouă, fructe de mare. Sarea se găsește așadar în majoritatea alimentelor, adăugarea ei la gătit nefiind practic necesară. În general, datorită faptului că este atât de răspândit în natură și pentru că se găsește din abundență în majoritatea produselor consumate zilnic, nu este necesară o suplimentare a aportului de sodiu.

Cantitatea recomandată?

Cantitatea recomandată?

Cantitatea de sodiu continuta de sarea alimentara, luand ca unitate de masura lingura, este urmatoarea:
– 1/4 de lingura de sare contine 575mg sodiu
– 1/2 lingura de sare contine 1150mg sodiu
– 1/3 de lingura de sare are 1725mg sodiu
– 1 lingura plina are 2300mg sodiu.

Sursa:
http://www.sfatulmedicului.ro/Vitamine-si-minerale/importanta-sodiului-in-dieta_1516

https://diversificare.ro/stiati-ca/2012/09/surse-de-sodiu/

Sulf

Sulful este unul dintre cele mai importante minerale pentru sanatatea intregului organism. Oboseala si stresul sunt uşor prevenite si tratate cu ajutorul sulfului. Acest mineral este insa benefic si pentru sanatatea parului, pielii, unghiilor si creierului. Sulful este cel mai predominat mineral din organismul uman, dupa calciu si fosfor. Este un element foarte important pentru sanatate si este procurat in intregime din dieta.

Importanta sulfului

Importanta sulfului

Sulful este un mineral prezent in toate celulele organismului, in special in cartilagii si in cheratina pielii si parului. Sulful se gaseste in mod natural in alimente, in special in proteine. Este important pentru sanatatea parului, pielii si unghiilor si ajuta la mentinerea nivelului de oxigen din creier.

Aproape jumatate din cantitate de sulf din organism se gaseste in muschi, piele si oase. Sulful este necesar pentru mentinerea formei proteinelor din organism. Aceste proteine sunt benefice pentru sanatatea parului si unghiilor, mentinandu-le elastice si flexibile.

O data cu inaintarea in varsta, tesuturile organismului isi pierd elasticitatea, ducand la piele ridata si articulatii dureroase. Sulful este necesar si pentru functionarea normala a enzimelor. Daca nu ai suficient sulf in organism, enzimele nu mai pot functiona corect, ceea ce duce la o cascada de probleme de sanatate.

Sulful ofera energie celulelor organismului uman, ajuta la conversia vitaminei B1 in biotina , ajuta la functionarea corecta a insulinei si detoxifica organismul.

Alimente bogate in sulf

Alimente bogate in sulf

Dieta este principala modalitate prin care poti aduce organismului necesarul de sulf. Acest mineral se gaseste in special in proteine, precum carnea de peste, vita sau pasare. Carnea si pestele sunt considerate alimente „complete”, deoarece contin toti amino acizii sulfurici de care organismul are nevoie pentru a produce noi proteine.

Sulful se mai gaseste si in varza, conopida, galbenusuri, usuturoi, ceapa, sparanghel sau germeni de grau.

Beneficiile sulfului

Beneficiile sulfului

purifica si tonifica intreg organismul;
imbunatateste secretia biliara;
previne constipatia;
trateaza reumatismul, guta si bronsitele;
util in tratamentele pentru piele;
reduce durerea cronica;
imbunatateste absorbtia de vitamina A, B, C, Dm seleniu, calciu, magneziu si coenzima Q10;
reduce crampele musculare;
reduce simptomele alergiilor;
elimina paraziti precum giardia, tricomona sau viermi intestinali;
imbunatateste functionare plamanilor;
oxigeneaza intreg organismul;
previne afectiunile neurologice prin restituirea elasticitatii membranei celulare a creierului;
previne si reduce simptomele afectiunilor autoimunitare;
lupta impotriva inflamatiilor cronice;
previne diabetul;
mareste rezistenta la efort;
reduce stresul.

Deficienta de sulf

Deficienta de sulf

Principalele simptome ale deficientei de sulf sunt oboseala, depresia, stresul sau afectiunile degenerative. De asemenea, deficienta de sulf poate duce si la artrita, acnee, inflamatii si riduri.

Suplimentele de sulf repara insa repede aceste neplaceri si ajuta la prevenirea imbatranirii premature.

Sursa:
http://sanatate.acasa.ro/boli-7/sulful-mineralul-care-lupta-impotriva-stresului-si-oboselii-157963.html

Zinc

Zincul este un mineral esenţial ce se găseşte în mod natural în multe legume şi fructe, dar şi în produsele din carne.

Importanţa zincului în alimentaţia noastră

Importanţa zincului în alimentaţia noastră

a fost recunoscută recent, iar carenţa de zinc a fost descrisă pentru prima dată în 1961. De atunci mulţi experţi au considerat carenţa de zinc o problema importantă de sănătate, în special pentru cetăţenii ţărilor în curs de dezvoltare.

Zincul este implicat în foarte multe procese metabolice şi este necesar desfăşurării activităţii a peste 100 de enzime. Este un mineral ce participă la stimularea sistemului imunitar, sinteza proteinelor, vindecarea rănilor, sinteza ADN şi la diviziunea celulară.

Zincul este foarte important pentru dezvoltarea normală a copiilor, din timpul sarcinii până la stadiul de adult şi este esenţial în dezvoltarea mirosului şi gustului. Este implicat şi în metabolizarea vitaminei A şi astfel ajută această vitamină să işi desfăşoare activitatea.

Zincul este şi un antioxidant puternic ce reduce efectele radicalilor liberi asupra celulelor. Chiar dacă există dovezi clare în privinţa proprietăţilor antioxidante ale zincului, mecanismele sunt neclare. Studii viitoare prin care să se descifreze aceste mecanisme ar putea descoperi noi funcţii ale zincului.

Factori care influenţează absorbţia zincului

Factori care influenţează absorbţia zincului

Absorbţia zincului este influenţată negativ de: suplimentele ce conţin fier, doze mari de calciu, acidul fitic (din legume şi cereale) şi de consumul de alcool.

Excesul de zinc

Excesul de zinc

Excesul de zinc se poate manifesta atât în formă acută (rapid – în urma unei doze mari) cât şi cronică (în timp – în urma mai multor doze).
Forma acută poate să apară chiar şi la 30 de minute după ingerarea unei doze masive şi se manifestă prin greaţă, vomă, pierderea poftei de mâncare, crampe abdominale, diaree şi dureri de cap.

Doze cuprinse în intervalul 150-450 mg au fost asociate cu efecte cronice ca eliminarea cuprului şi a fierului, slăbirea sistemului imunitar şi scăderea nivelului de lipoproteine HDL. Un nivel scăzut de cupru a putut fi observat şi la doze de 60 mg pe zi.

Zincul administrat intranazal produce pierderea mirosului. Au existat cazuri în care administrarea intranazală de gluconat de zinc a produs pierderea mirosului. Această afecţiune poate fi ireversibila şi de aceea este recomandat să evitaţi soluţiile intranazale ce conţin zinc.

Carenţa de zinc

Carenţa de zinc

Carenţa de zinc poate să apară şi datorită faptului că organismul uman nu deţine un sistem prin care să fie posibilă stocarea zincului şi din aceasta cauză avem nevoie de aport zilnic.

Carenţa de zinc este dificil de descoperit pentru că acesta se află în componenţa multor proteine şi acizi nucleici (ADN – ARN). În general, se măsoară nivelul de zinc din plasmă sau sânge, dar este posibil ca simptomele carenţei să apară chiar dacă în sânge şi plasmă există un nivel normal de zinc (carenţa se manifestă la nivel celular).

Carenţa se manifestă prin întârzierea creşterii copiilor, pierderea poftei de mancare, slăbirea sistemului imunitar, căderea părului, diaree, leziuni ale pielii şi ochilor, impotenţă, întârzierea maturării sexuale, pierderi în greutate, vindecare greoaie, gust deformat şi dificultăţi de concentrare.

Multe simptome prezentate mai sus sunt asociate şi cu alte afecţiuni şi de aceea este bine să consultaţi un medic specialist care să decidă dacă suferiţi de carenţă de zinc sau de altă afecţiune.

Categoriile cu risc crescut

Categoriile cu risc crescut

Categoriile cu un risc mai mare de a suferi de carenţă de zinc sunt:
– bebeluşii şi copiii;
– femeile însărcinate şi cele care alăptează (în special cele foarte tinere);
– pacienţii ce primesc hrană doar intravenos;
– persoane ce suferă de afecţiuni ale sistemului digestiv;
– persoanele alcoolice;
– persoanele malnutrite;
– adulţii peste 65 de ani;
– vegetarienii stricţi sau veganii – în cazul acestora cerinţele de zinc sunt cu până la 50% mai mari pentru ca alimentele consumate de aceştia (legume si cereale) conţin cantităţi mari de acid fitic, substanţă ce scade absorbţia zincului.

Surse de zinc

Surse de zinc

Cele mai importante surse de zinc sunt: stridii, crabi, homari, carne roşie, mazăre, fasole, linte, soia, floarea soarelui, seminţe de in şi dovleac, alune, caju, nuci, migdale.

Din cauza acidului fitic prezent în legume şi cereale, zincul se absoarbe mai greu şi de aceea sursele animalele sunt mai bune. Alte surse de zinc sunt suplimentele alimentare şi produsele cosmetice. Suplimentele alimentare trebuie consumate doar sub supravegherea unui medic specialist.

Sursă:
http://cesamancam.ro/zinc-rol.html

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.